Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au efectuat noi controale pe litoral şi au găsit nereguli în incinta mai multor restaurante.
Ceea ce i-a şocat pe cei de la ANPC a fost că în urma unui control într-un restaurant din Mamaia au descoperit o raţă cu tot cu pene într-unul dintre congelatoarele din bucătăria respectivului local. Totul s-a petrecut pe o terasă din centrul staţiunii, iar la un alt restaurant din aceeaşi zonă, inspectorii au găsit produse din carne expirate, dar şi resturi de mâncare care erau păstrate în bucătărie. Potrivit celor de la Digi24, activitatea celor două terase a fost oprită temporar până la remedierea deficienţelor.
De asemenea, la o altă unitate din centrul staţiunii Mamaia erau oferite mostre gratuite din ceea ce vânzătorii spuneau că era suc natural, îndemnând apoi consumatorii, dacă erau mulţumiţi, să cumpere produsul respectiv. Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a afirmat că sucurile erau făcute din concentrat expirat şi de câteva luni şi care conţin un aditiv periculos pentru sănătatea consumatorilor.
„În depozit, nici urmă de fructe, ci doar foarte multe bidoane, unele expirate chiar de câteva luni, care conţineau concentrat cu diverse arome şi culori. Pe lângă amenda de 13.000 de lei, punctul de lucru a fost sancţionat complementar cu oprirea temporară a prestării de serviciu până la remedierea abaterilor constatate. Aditivul alimentar aflat in compoziţia siropului respectiv, anume E133, este un aditiv alimentar periculos ce este interzis în peste zece ţări din Uniunea Europeană“, a declarat Paul Anghel.